Se afișează postările cu eticheta RUGACIUNI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RUGACIUNI. Afișați toate postările

vineri, 29 august 2014

RUGACIUNI


Crezul optimistului


Să fiu puternic, astfel încât nimic să nu îmi tulbure pacea minţii,
 Să vorbesc numai despre sănătate, fericire şi prosperitate fiecărei persoane pe care o întâlnesc,
Să îmi fac prietenii să simtă că există ceva valoros în fiecare dintre ei,
Să văd întotdeauna partea pozitivă a oricărui lucru şi să îmi transform optimismul în realitate
, Să mă gândesc numai la ce este mai bine, să lucrez numai pentru cei mai buni şi să aştept numai ce este mai bun,
 Să mă bucur pentru succesul altora, la fel cum mă bucur pentru succesul meu,
Să uit greşelile trecutului şi să mă concentrez pe realizările importante ale viitorului,
Să fiu vesel tot timpul şi să împărtăşesc un zâmbet fiecărei fiinţe pe care o întâlnesc
, Să îmi acord aşa de mult timp pentru propria evoluţie, încât să nu mai am timp să îi critic pe alţii,
 Să fiu mult prea mare pentru griji, prea nobil pentru ură, prea puternic pentru frică şi prea fericit să permit prezenţa necazului, Să gândesc numai bine despre mine şi să declar acest lucru lumii întregi, nu în cuvinte mari, ci în fapte măreţe,
 Să trăiesc în credinţa că întreaga lume este de partea mea, atâta timp cât rămân fidel celor mai bune lucruri care sunt în mine.

miercuri, 29 ianuarie 2014

RUGACIUNE

Prezență Divină,

Îți mulțumesc că m-ai binecuvântat cu acest vas sfânt pentru a-l umple cu cele mai profunde aspirații și dorințe ale inimii mele. Ajută-mă să recunosc darurile care-mi sunt oferite și îndreaptă-mi atenția către ceea ce vreau să văd a se manifesta în acest timp de dinainte de Echinocțiu. Cer ca Sinele meu Înalt să-mi amintească cu blândețe acele vise care sunt pregătite să apară în viața mea în acest moment.
Adu-mi te rog ajutorul de care am nevoie pentru a-mi umple viața cu mai multă Frumusețe și cu un sentiment de împlinire. Permite-mi să mă împrietenesc cu Sistemul de Ghidare care-l inspiră pe Sinele meu Înalt și care duce la împlinirea scopului Sufletului meu. Amintește-mi să fiu atent/ă și alert/ă la inspirația care curge  prin mine în fiecare moment.

Cer ca Lumina Divină să-mi umple ființa și să-mi ridice frecvențele vibraționale astfel încât să pot asculta cu o deplină conștientizare. Umple-mi inima cu Iubirea Divină astfel încât să pot regenera această iubire prin forma mea umană și să radiez iubire în lume prin ființa mea. Sunt atât de dornic/ă să împlinesc îndemnurile inimii mele și să co-creez cu Divinul un nou mod de a fi care să binecuvânteze Pământul cu tot ceea ce Eu Sunt. Ajută-mă să aduc plinătatea celui mai autentic sine al meu în manifestare în momentul de față. Dă-mi voie să-mi folosesc nou-găsita libertate în moduri puternic conștiente pentru a crea miracole care să fie de folos întregii vieți de pe Pământ în acest moment.   

Fie ca toate ființele să recunoască Iubirea Divină care umple inimile noastre în fiecare moment, și fie ca eu să fiu un instrument care să radieze Prezența Ta plină de Pace. Îți mulțumesc Doamne, și așa este.

marți, 26 noiembrie 2013

RUGACIUNE DE DIMINETA

SFANTA TREIME ESTE AZI IN TOT SI IN TOATE IN VIATA MEA. CALEA SFINTEI TREIMI ESTE DESCHISA AZI IN FATA MEA. SFANTA TREIME ESTE AZI IN TOATE FIINTELE PE CARE LE INTALNESC SI IN MINE INSAMI. SFANTA TREIME ESTE AZI IN UMBRA SI LUMINA TUTUROR CU CARE MA INTLNESC AZI SI IN UMBRA SI LUMINA MEA. SFANTA TREIME ESTE AZI IN INIMILE SI SUFLETELE TUTUROR CU CARE MA INTILNESC AZI SI IN INIMA MEA SI SUFLETUL MEU. SFANTA TREIME ESTE IN MINTILE SI GINDURILE TUTUROR CU CARE MA INTINESC AZI SI IN MINTEA SI IN GINDURILE MELE. SFANTA TREIME ESTE IN OCHII TUTUROR CELOR CARE MA VAD AZI SI IN OCHII MEI. SFANTA TREIME ESTE PE BUZELE TUTUROR CELOR CU CARE VORBESC AZI SI PE BUZELE MELE. SFINTA TREIME STE IN URECHILE TUTUROR CELOR CARE MA AUD AZI SI IN URECHILE MELE. SFANTA TREIME ESTE IN MAINILE TUTUROR CELOR CARE MA ATING ASTAZI SI IN MAINILE MELE. SFANTA TREIME STE IN PICIOARELE TUTUROR CELOR CARE VIN SPRE MINE AZI SI IN PICIOARELE MELE. SFANTA TREIME ESTE IN ACTIUNILE TUTUROR CARE SE INDREAPTA SPRE MINE AZI SI IN ACTIUNILE MELE. SFANTA TREIME ASTAZI TOT RAUL INDREPTAT SPRE MINE, INAINTE DE A MA ATINGE, BOTEAZA-L “ IUBIRE , LUMINA , INTELEPCIUNE,PUTERE SI PACE”, IN NUMELE TATALUI SI AL FIULUI SI SL SFINTULUI DUH SI TRANSFORMA-L IN “ IUBIREA, LUMINA, INTELEPCIUNEA, PUTEREA SI PACEA “ SFANTULUI DUH SPRE BINELE SUPREM AL MEU SI A TUTUROR OAMENILOR DE PE PAMANT, PE TOATE PLANURILE. SFANTA TREIME AJUTA MA CA TOT CE FAC ASTAZI SI ALUNGA RAUL , INDIFERENT DE NATURA LUI. SFANTA TREIME INMULTESTE-MI ASTAZI TOT CE AM MINUNAT IN PLAN SUFLETESC,SPIRITUAL,ENERGETIC,FIZIC,CA PRIN MINE SA-I INDESTULEZI SI PE CEILALTI. AMIN.

marți, 1 octombrie 2013

RUGACIUNE


Preot ILARION ARGATU

> (1913 - 1999)
>
> Rugaciune
> "Iarta-ma, Doamne:
> -pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
> -pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
> -pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
> -pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
> -pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
> -pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
> -pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
> -pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
> -pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
> -pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
> -pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am
> indraznit sa pasesc!
> -pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
> -pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta
> Doamne si a Imparatiei Tale
> Divine!
> Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila
> si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire
> si Lumina!
>
> Iti multumesc, Doamne:pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand
> din Tine !
> -pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
> -pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
> -pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
> -pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
> -pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
> -pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
> -pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
> -pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
> -pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
> -pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
> -pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
> -pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
> Imparatiei Tale divine!
>

luni, 19 august 2013

RUGACIUNEA DE DUMINICA


RUGACIUNEA DE DUMINICA
Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapine, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cind stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incit nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fete: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
0, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! 0, Binecuvintat Fiu al lui Dumnezeu, mintuieste-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamintul Tau!
Mult indurate Stapine, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentr-u bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai virtos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat.
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamina si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvintul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfint asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapine, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.

RUGACIUNEA ZILEI DE SIMBATA



Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi-ai suit în Rai.
Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Faţa Ta.
Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: 0, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă.
Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca, prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutor, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui in Treime lăudat, Căruia I Se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.

vineri, 16 august 2013

RUGACIUNEA DE VINERI

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. 
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. 
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vîrtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. 
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea! 
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului. 
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului. 
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia! 
Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA DE JOI

RUGĂCIUNEA DE JOI
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

miercuri, 14 august 2013

RUGACIUNEA DE MIERCURI

RUGĂCIUNEA DE MIERCURI
Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta, şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele... Amin.

marți, 13 august 2013

RUGACIUNEA DE MARTI

RUGĂCIUNEA DE MARŢI
Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plîng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpîne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.
Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.

luni, 12 august 2013

RUGACIUNEA DE LUNI

RUGĂCIUNEA DE LUNI
Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toti ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

miercuri, 7 august 2013

RUGACIUNE DE CONSTIENTIZARE

                           Rugaciune de constientizare

Ce stiu eu despre DUMNEZEU??
Dumnezeu este Viata, Viata este omniprezenta,deci tot ce exista este viu. Vad in miracolele naturii si inclusiv in mine insami.Eu sint in Viata deoarece Eu sunt Viata, Viata mea este Viata lui DUMNEZEU,  deci este totuna cu DUMNEZEU. De vreme ce simt ca viata pulseaza in mine , inseamna ca il simt pe DUMNEZEU. In acest fel,Constientizarea Prezentei lui Dumnezeuin mine creste continuu.
DUMNEZEU este Iubire.
Simt Iubirea in inima measi stiu ca ea este insusi Spiritul lui DUMNEZEU care curge prin sentimentele mele(prin natura mea emotionala). Eu nu as putea iubi fara DUMNEZEU. De vreme ce iubesc, inseamna ca sint una cu DUMNEZEU. In acest fel , constientizarea Prezentei lui DUMNEZEU in mine creste continuu.
Unde se afla DUMNEZEU??
DUMNEZEU se afla acolo unde SUNT EU si este totuna cu ceea ce SUNT EU. EU SUNT o fateta a lui DUMNEZEU, iar SPIRITUL lui DUMNEZEU salastuieste in mine,fiind una cu mine.EU SUNT LUMINA LUMII. Ma intorc catre aceasta Lumina si spun: "Tu esti Christosul , Spiritul lui Dumnezeului cel Viu.Tu esti Spiritul meu, Sufletul meu, Trupul meu. Cind ma uit la Tine ma vad pe mine.
Am devenit astfel constient/a de DUMNEZEU, de Christosul din interiorul meu.EU SUNT Christosul lui DUMNEZEU, ADEVARUL lui DUMNEZEU. Prin aceasta constientizare a Realitatii din interiorul meu deschid poarta Siritului. Atrag astfel in mintea si in natura mea emotionala Toatalitatea Spiritului si Unitatatea  cu DUMNEZEU, iar constiinta mea se umple cu LUMINA ADEVARULUI.
Stiu acum ca nu exista nimic din ceea ce mi-as putea dori vreodata care sa nu se afle deja la poarta constiintei mele, gata sa se manifeste in viata mea.
Tot ce trebuie sa fac este sa fiu constient/a de acest Adevar pentru ca toate nevoile mele sa mi fie implinite, pentru ca toate problemele mele sa mi fie rezolvate, pentru ca toate intrebarile mele sa capete raspuns. Constientizarea Prezentei lui DUMNEZEU in interiorul meueste unicul lucru de care voi avea vreodata nevoie , in eternitate!