duminică, 22 noiembrie 2015

CURS








VINDECATOR IN TIMP


Draga suflet luminos,
Iata bat la usa ta,
Pentru a te intreba,
Ceva simplu si frumos:

Vrei sa fii vindecator,
Ce prin timp calatoreste
Si-astfel Calea isi gaseste
Si-n trecut si-n viitor?

Dragii mei,

Este ceva vreme de cand ma gandesc sa ofer semenilor mei informatii din cunoasterea pe care o posed in materie de vindecare. In calitate de absolventa a scolii sanitare, am profesat ulterior o buna bucata de timp, in domeniul medicinei alopate. Am inceput sa imi amintesc despre multe actiuni pe care le faceam atunci: prescriere si efectuare de tratamente de tot felul, pentru toate bolile si varstele, pansari, cusaturi chirurgicale in caz de acciidente prin taiere, am asistat chiar si la nasteri. Desfasurandu-mi activitatea mai mult in zona rurala, acolo nu existau repartizati medici. Eu am facut toate cele ce ar fi trebuit sa le faca un medic. In ziua in care primeam salariul, ma duceam si cumparam de la oras tot felul de medicamente, sa le am la cabinet. Altfel ar fi suflat vantul prin rafturile dispensarului. Cand oamenii aveau nevoie, puteau cumpara de la dispensar medicamentele necesare cu pretul exact cat era scris pe bonul de achizitie. Ma incearca intens un sentiment de regret in ultima perioada. De ce oare a fost necesar sa invat, sa stiu si sa fac toate acele lucruri daca eu la aceasta ora le folosesc doar ocazional si nu le impartasesc nimanui? De aceea, inchei acest pargraf cu inceputul: este ceva vreme de cand ma gandesc sa ofer semenilor mei informatii din cunoasterea pe care o posed in materie de vindecare.
Multi oameni gandesc ca daca ei merg si fac cateva sedinte de terapie cu un vindecator, rezultatele trebuie sa fie obligatorii si totodata vesnice. Din pacate, stim cu totii ca treaba nu sta deloc asa, oricat de bun ar fi terapeutul. Motivele sunt mai multe. In primul rand, orice boala are o cauza spirituala. Daca aceasta nu este bine inteleasa si nu i se da indreptare, boala se va intoarce dupa un anumit timp. Pe de alta parte, cand iti propui sa te vindeci, sunt esentiale doua aspecte: sa vrei cu adevarat lucrul acesta si sa crezi, sa nu te indoiesti. Ne amintim cu totii ca Mantuitorul i-a vindecat pe toti aceia care spuneau: “Cred ca ma poti ajuta Doamne” iar El le raspundea: “Credinta ta te-a vindecat.” Acesta este adevarul. Capacitatea de vindecare sta in primul rand in noi. Ea este mult intarita de toata informatia pe care o posedam la nivel constient dar mai ales subconstient. Latura aceasta subconstienta este mai mult legata de intreaga cunoastere acumulata in vieti trecute dar si viitoare. Sa nu uitam ca acolo Sus, nu exista timp. Doar noi il percepem ca atare. Folosirea cunoasterii din subconstient o numim medicina intuitiva.
Consider ca adevaratele rezultate in domeniu se obtin atunci cand stim sa fim mai intai de toate, autovindecatori. Aceasta presupune pe langa acumularea de noi cunostinte, aducerea la suprafata a unei parti cat mai mari din bagajul subconstient. Odata stapanit acest sector, putem trece mai departe si la vindecarea altor persoane.
Din cauza acestor considerente, am decis sa organizez activitatea ce mi-am propus sa o fac, in sensul de a instrui viitori vindecatori, pe 3 nivele, dupa cum urmeaza:

1.     CAUTARI IN TIMP SI SPATIU – In cadrul acestui nivel imi propun ca prin intermediul unor calatorii efectuate prin tunelele timpului, atat in trecut cat si in viitor, in diferite spatii si dimensiuni, sa gasim fiecare dintre noi cheile care deschid usile ce conduc fie catre cunoasterea noastra subconstienta in materie de vindecare, fie catre instrumente sau tehnici ce ne pot fi de folos. Ulterior, toate acestea se vor manifesta ca niste idei stralucite in materie de vindecare si poate ca numai atat. Putem spune ca la acest nivel, punctul principal de actiune il reprezinta activarea butoanelor declansatoare despre care vorbeam mai sus. Vom cauta totodata sa intelegem importanta si sensul corect al energiei curcubeu, un element indispensabil atunci cand discutam despre cautari in timp si spatiu, dar si de vindecare. Vom intelege ca fara conexiune adevarata cu Dumnezeu, nu vom putea fi niciodata niste vindecatori desavarsiti. Gandindu-ne la culorile curcubeului, ne vom apleca privirea asupra sistemului de chakre, corelat cu sistemul endocrin. Vom vedea corespondentele si vom intelege pentru fiecare chakra si implicit glanda sau sistem de glande, cum se manifesta simptomele de proasta functionare ale acestora si ce putem face ca sa restabilim echilibrul la acest nivel. De asemeni, vom discuta despre sistemul elementelor (apa, aer, foc, pamant, eter, metal, lemn), despre roata vietii constructiva si despre roata distructiva a acestora.
      Initierea.

2.     AUTOVINDECARE SI VINDECARE CU PUTEREA GANDULUI – In cadrul acestui nivel vom intelege sau ne vom reaminti de legatura dintre gand, energie si efect creat. In acest context ne vom ocupa de o multime de tehnici ce uitlizeaza puterea gandului. Sistem automat de incarcare energetica, sistem automat de purificare, vindecare cu ochii, vindecare de la distanta, utilizare a capacitatii de multidimensionalizare, respiratia divina sunt doar cateva dintre subiectele abordate la acest nivel. In general, sunt tehnici menite sa reduca la maxim timpul pe care il alocam unei vindecari, avand in vedere ca traim intr-o epoca in care deseori simtim ca nu ne mai ajunge acest element numit timp.
      Initierea.

3.     AUTOVINDECARE SI VINDECARE CU PUTEREA MAINILOR – In cadrul acestui nivel vom discuta mai intai de toate despre modul in care este construit sistemul energetic al mainilor. Vom afla puncte de corespondenta de la palme si de la talpile picioarelor catre diferite organe si zone ale corpului. Vom aborda cateva notiuni minime si reguli ce trebuie respectate in tehnicile  de reflexoterapie si masaj terapeutic. Tot aici vom discuta despre atingerea cuantica, reiki si alte tehnici ce folosesc ca si instrument vindecator mainile.  La final vom puncta cateva notiuni elementare de prim ajutor, deoarece tot mainile reprezinta mijlocul principal ce este folosit in astfel de situatii. Vom face un obiect din lut vindecator .
      Initierea.


Fiecare nivel are o durata de aproximativ 4 ore. 
Nivelul 1 si Nivelul 2 ,Sambata  19 .12.2015 incepand cu ora 11. 
Contributia Dumneavoastra 150 ron/NIVEL
Inscrierile se fac  pe cristianapetrof@yahoo.com 
Locatia va fi comunicata prin e mail persoanelor inscrise.
Vom avea si o prezentare de obiecte vindecatoare cu vanzare.
Cu iubire si binecuvantare, Cristiana Petrof, energoterapeut.