POVESTE

A fost o data ca niciodata….asa incepe orice poveste…iar eu azi va voi spune o poveste,  pe care am citit-o,  sau am auzit-o:

A fost o data ca niciodata un mare cautator al adevarului, care-si dorea, din toata inima,  sa experimenteze, direct iluminarea, adica intelepciunea maestrilor eliberati.

Convins ca acesti maestri au ajuns la iluminare, citind texte spirituale, el a luat-o pe calea cunoasterii si a citit toate marile texte spiritual cunoscute. A invatat pe de rost  cele 27.000 de versete ale Ramayanei, putea recita Vedele si intelegea motivatia spirituala a ritualurilor vedice. A memorat Mmahabharata, memorand fiecare silaba din aceasta,a invatat pe de rost Biblia, itind inclusive traducerile rare care nu se gasesc cu usurinta. Stia toate mantrele, iar diferitele cai de yoga, i-au devenit ca a doua natura.putea recita pasaje lungi din Coran si a studiat in profunzime Tora. Nu exista carte spiritual pe care sa n-o fi citit , tehnica pe care sa nu o fi inavat, ritual pe care sa nu-l fi practicat si mantra sau rugaciune pe care sa nu o cunoasca.

Aspirantul  nostrum a ajuns astfel la 60 de ani, fiind considerat unul dintre cei mai erudite ai epocii sale. Nimeni nu il putea contazice cu succes  intr-o dezbatere, caci era capabil sa combata si cele mai academic argumentatii, citand pasaje obscure din din texte rare, pe care nimeni nu le cunostea.

Cu alte cuvinte el era invincibil din punct de vedere intellectual, fiind indentificat de toata lumea cu diplomele sale, cu meritele sale spiritual si cu cunoasterea sa.

In sinea sa , savantul stia intuitiv, ca nu este complet. Nu atinsese iluminarea, desi nu mai existau de mult cunostinte noi pe care sa le dobandeasca. De aceea , el s-a hotarat sa plece in cautarea unui maestru iluminat. Auzise ca pe o culme a muntelui Himalaya traia un pustnic batran, si desi ascensiunea s-a dovedit a fi  dificila si lunga, el a purces la drum cu multa ardoare, sperand sa primeasca ultimile informatii menite sa ii desavarseasca cunoasterea si sa atinga astfel iluminarea. Pentru a-si economisi eforturile, el nu a aluat cu el doar niste carti, cele mai rare si mai pretuite din punctual lui de vedere.

Dupa trei saptamani si trei zile , cautatorul nostru nu parcursese decat doua treimi din drum. Bagajele i se pareau acum o povara, asa ca a inceput sa arunce din posesiunile sale, una cate una.  “O, nu as arunca acest text, mi-a fost oferit ca rasplata pentru  merite academice deosebite- nu l-as putea arunca…”   Pe scurt el  a descoperit ca nu putea renunta la nepretuitele sale carti, deoarece acestea reprezentau suma totala a cunosterii sale, parandu-i-se de neinlocuit , ca fiind parte integranta din el. De aceea  a inceput in a arunca din provizii, la care i se parea ca putea renunta cu usurinta. Si-a aruncat astfel vasul de tinichea cu care bea apa, gandindu-se ca poate bea din causul palmelor. A urmat farfuria de metal, care cantarea greu, gandidu-se ca o poate inlocui usor cu o frunza de palmier. A pastrat un singur cutit , aruncand toata argintaria. In acest fel greutatea bagajelor s-a redus, el putandu-si continua calatoria in munti.

Noua zile mai tarziu , el a ajuns la salasul pustnicului, situat pe o stanca inalta. Complet epuizat, i-a spus unui adept al sfantului, ca a calatorit o distanta uriasa cu scopul de a primi invatatura finala a iluminarii.

“ Te rog spune-i maestrului ca sunt un om erudit  si ca am citit toate textele spirituale , ca stiu toate mantrele si stiu pe de rost Vedele, Biblia si Coranul. Asadar nu v-a trebui sa-si piarda timpul cu mine. Nu mai trebuie sa invat nimic .  Imi trebuie doar invatatura referitoare la iluminare.”

Adeptul adat din cap dupa care s-a  dus la maestru si i-a transmis mesajul eruditului. S-a intors apoi la acesta si i-a zis:

“Maestrul spune ca ti-a ascultat rugamintea si ca te va primi cand va fi gata!”

“ Bine, dar  sunt un om important si ocupat. Nu am batut atata cale ca sa primesc nu stiu ce invatatura rudimentara.  Practic nu mai am nimic de inavatat. Cunosc pe derost toate textele spitituale. Tot ce mai trebuie sa fac e sa primesc iluminarea. Nu am prea mult timp de pierdut.”

Adeptul a intrat din nou in coliba maestrului si i-a transmis acestuia noul mesaj, dupa care s-a intors la erudit.

“- Maestrul spune ca te va primi cand v-a fi gata. Acum este ocupat.”

Au trecut astfel trei zile in care povestea s-a petrecut identic. Eruditul a cerut sa fie primit de maestru, iar maestrul i-a raspuns ca este ocupat..

In final, exasperat, acesta l-a dat la o parte pe adept si a intrat cu forta in coliba maestrului. Acesta avea o singura camera, in care se afla o rogojina si doua perne pe jos.

Inteleptul iluminat statea pe una dintre ele si fierbea niste apa pentru  a-si face ceai.  El s-a uitat la intrus,  dar nu aspus nimic , ci si-a vazut linistit de treaba.

Socat , venerabilul erudit, obisnuit ca lumea sa il trateze cu foarte multa deferenta si respect, s-a asezat pe celalta perna si a asteptat ca maestrul sa ii vorbeasca. Dar acesta nu i-a spus nimic, parand mult mai interesat de frunzele de ceai din ceasca sa decat de oaspetele sau.

Exasperat si furios, faimosul erudit, a luat cuvantul. El a inceput prin a-si enumera toate titlurile academice,  doctoratele si numeroasele carti spirituale pe care le citise. I-a explicat maestrului ca stia toate ritualurile, ca era maestru de yoga si ca era considerat cel mai mare erudite din tara. I-a explicat ca nu venise pana aici decat pentru  a primi cunoasterea referitaoare  la iluminare, ca e un om important si ocupat, si ca nu dorea sa-si piarda inutil timpul, asa cum nu doarea sa i-l risipeasca nici pe al maestrului. Stia deja tot ce avea de stiut, asa ca nu mai astepta decat invatatura finala. Maestrul l-a ascultat linistit,iar cand oaspetele sau a terminat de vorbit, s-a concentrate din nou asupra ceaiului sau. Cand infuzia adevenit perfecta, l-a intrebat pe erudit:

“-Doresti sa bei niste ceai?”

Furios ca maestrul nu dadea semn ca ar fi inteles importanta si urgenta chestiunii care il preocupa, eruditul a ridicat din umeri. El a fost de acord sa bea o ceasca de ceai si a reluat tot ce i-a spus inainte,dar de data asta pe un ton apasat, insistand asupra calitatilor sale impresionante si asupra cunostintelor rare pe care le poseda, convins ca numai astfel il putea determina pe maestru, sa ii ofere ce dorea.

Maestrul a ramas insa tacut si a inceput sa toarne ceai intr-o ceasca. Lichidul a umplut ceasca si a inceput sa de-a pe afara, curgand pe podea.

Sarind in sus, sa nu se arda, eruditul a inceput sa tipe, convins ca maestrul o luase putin razna din cauza varstei lui inaintate:

“ Maestre, maestre! Opreste-te! Ceaiul a dat pe afara , nu vezi??”

“Ba vad perfect acest lucru(i-a raspuns maestrul linistit). Tu esti la fel ca aceasta ceasca. Esti atat de plin de indei, conceptii ,intelepciune si cunoastere, toate dobandite, incat nu mai am nimic sa-ti ofer .Adevarata cunoastere nu poate curge intr-o ceasca deja plina pana la refuz.. Ea nu ar face decat sa curga pe marginile cestii si s-ar pierde degeaba. Daca iti doresti cu adevarat ceea ce spui ca iti doresti, ia-ti cartile atat de pretioase si fa  ceva util cu ele. Fa focul, pentru ca  este cam frig pe aici. Ia apoi toate diplomele si certificatele tale si da-le copiilor din sat sa se joace cu ele, pentru ca nu sunt altceva decat jucarii pentru copii. Dupa ce ti-ai golit complet ceasca, intoarce-te sa bem un ceai impreuna. Poate ca atunci vei avea sansa sa primesti ceea ce ti-ai dorit sa experimentezi”

Aceasta este povestea......libertatea nu poate fi experimentata decat pe un fond curat, adica din care au fost eliminate toate ideile si convingerile  cunosterii dobandite,  nascute din experiente trecute, care impiedica trairea momentului prezent. Aceste " filtre nu fac decat sa distorsioneze perceptia realitatii.  Asa ca intrebarea se pune: CINE ESTI TU? Daca lasi deoparte aceasta cunoastere, daca lasi deoparte atasamentele, daca lasi deoparte tot...continui sa existi.... deci CINE ESTI TU???? Cine suntem noi????

Mai presus decat orice este Pacea lui Dumnezeu!
Va iubesc , Cristiana!